Tricolorul adus în dar de Publika TV a fost arborat şi în satul Ciuciuleni, raionul Hânceşti.
După ce în timpul zilei, a fost în localităţile şi Lăpuşna din
raionul Hânceşti, spre seară, echipa Publika TV a ajuns şi la
Ciuciuleni. Locuitorii i-au întâmpinat pe jurnalişti potrivit tradiţiei,
cu pâine şi sare.
"Trebuie să ne mândrim şi trebuie să depunem mai multe eforturi ca să
ducem faima acestei localităţi", a declarat primarul satului, Gheorghe Grigoraş.
Locuitorii din Ciciuleni spun că sunt adevăraţi patrioţi ai ţării.
"Chem pe toţi să fie demni, să fie mândri, să onorăm şi să cinstim
drapelul naţional", a spus o femeie.
De această dată, drapelul de stat a fost aborat la liceul din sat.
Timp de trei săptămâni, Publika TV a mers în 47 de localităţi din ţară unde a arborat drapelul de stat.
Campaniile Publika TV, "Arborează un drapel" şi "EU sunt Moldova", au
devenit tradiţionale şi sunt unele dintre cele mai vii şi memorabile
campanii din ţară. Scopul este de a dezvolta patriotismul şi mândria de a
fi moldovean în sufletele oamenilor din Moldova, dar şi a celor de
peste hotare.
Simbolul campaniei este drapelul de stat al Republicii Moldova. Publika TV va arbora în fiecare zi câte trei drapele în diferite localităţi ale Moldovei.